Când un copil trece printr-o experiență traumatizantă, cum este abuzul sexual, întreaga lui lume se schimbă. În loc să vadă realitatea ca pe un spațiu previzibil și prietenos, el ajunge să o perceapă ca pe un loc periculos, instabil și greu de înțeles. În astfel de momente, părintele sau adultul apropiat devine ancora principală de care copilul are nevoie. 

A fi o „figură de siguranță” nu înseamnă să ai toate răspunsurile, ci să creezi un spațiu fizic și emoțional în care copilul să se simtă protejat, iubit și înțeles. Este acel adult care transmite calm, predictibilitate și încredere, care arată prin gesturi și prin cuvinte că, indiferent ce s-a întâmplat, copilul nu este singur și are lângă el pe cineva stabil. 

Predictibilitatea – cum să reduci haosul interior al copilului 

După o traumă, copilul trăiește o senzație profundă de nesiguranță. Evenimentul abuziv a apărut brusc, fără avertisment și a zdruncinat încrederea că lumea este un loc sigur. De aceea, rutina zilnică și micile detalii previzibile din viața de familie devin esențiale. 

Părintele poate ajuta prin: 

• stabilirea unor rutine simple (mese regulate, ore de somn, ritualuri înainte de culcare); 

• anunțarea din timp a schimbărilor („Mâine vom merge la doctor, voi fi lângă tine tot timpul”); 

• respectarea promisiunilor, pentru ca vorbele să fie în acord cu faptele. 

Fiecare element de stabilitate îi transmite copilului că nu este complet lipsit de control și că există lucruri pe care se poate baza. În timp, această previzibilitate micșorează anxietatea și restabilește încrederea. 

Acceptarea necondiționată – vindecarea rușinii și a vinovăției 

Un efect frecvent al abuzului sexual este ca victima să simtă rușine sau vinovăție. Copilul își poate spune „Poate am greșit eu”, „Poate nu ar fi trebuit să spun nimic” sau chiar „E vina mea că s-a întâmplat”. Aceste gânduri îl pot copleși și îl pot face să se izoleze. 

Părintele, ca figură de siguranță, are rolul de a contracara aceste trăiri. Acceptarea necondiționată înseamnă să-i transmită constant copilului că este iubit și apreciat exact așa cum este. Aceasta se traduce prin: 

• mesaje clare („Nu ești vinovat pentru ce s-a întâmplat”, „Ești în continuare copilul meu și te iubesc”); 

• ascultarea cu răbdare a emoțiilor copilului, fără a minimaliza ceea ce simte („Îți este frică, și e firesc să simți asta”); 

• evitarea criticilor legate de felul în care reacționează după abuz. 

Acceptarea necondiționată îl ajută să se elibereze treptat de povara vinovăției și să înțeleagă că responsabilitatea pentru ceea ce a trăit nu îi aparține. 

Protecția – responsabilitatea clară a adultului 

Un copil traumatizat are nevoie să știe că cineva îl protejează cu adevărat. Nu este suficient să audă cuvinte liniștitoare. Are nevoie să vadă acțiuni concrete prin care părintele îi asigură siguranța. 

Protecția înseamnă: 

• ruperea oricărui contact cu agresorul, indiferent de contextul familial sau social; 

• colaborarea cu specialiști și autorități, astfel încât copilul să nu fie expus din nou la riscuri; 

• stabilirea de limite clare și sigure în viața de zi cu zi. 

Mesajele transmise copilului trebuie să fie clare și ferme: „Ești în siguranță acum, nu vei mai fi lăsat singur în fața pericolului.” Astfel, copilul simte că există un adult capabil să îi poarte de grijă. 

Prezența emoțională – a fi cu adevărat lângă copil 

Poate cel mai important aspect este prezența emoțională. Copilul are nevoie nu doar de protecție fizică, ci și de conectare emoțională. 

Prezența se exprimă prin: 

• petrecerea timpului împreună, în activități simple și plăcute, care transmit normalitate și apropiere; 

• disponibilitatea de a asculta atunci când copilul vrea să vorbească, fără a-l presa; 

• observarea comportamentelor care pot ascunde emoții nespuse (de exemplu, retragerea, dificultățile de somn, crizele de furie). 

Prezența emoțională presupune răbdare și disponibilitatea de a fi alături chiar și atunci când nu există soluții imediate. Ceea ce contează este ca adultul să nu se retragă, ci să rămână un sprijin constant. 

Colaborarea cu profesioniștii – sprijin pentru copil și familie 

Un părinte care este figură de siguranță nu este singur în proces. El devine puntea dintre copil și specialiștii implicați: psihologi, medici, autorități. Copilul are nevoie de sprijin multidisciplinar, iar părintele are rolul de a-l însoți și de a asigura continuitatea. 

Prezența adultului la întâlnirile importante, explicațiile adaptate vârstei copilului și reasigurările constante că nu va fi singur fac parte din protecția emoțională pe care doar părintele o poate oferi. 

Iată câteva situații concrete: 

• Când copilul întreabă: „Se va mai întâmpla?”, părintele poate răspunde: „Nu, eu am grijă de tine și nu vei mai fi pus în pericol.” 

• Dacă spune: „Mi-e rușine să povestesc”, părintele poate încuraja: „Nu ai de ce să te rușinezi. Ai curaj și eu sunt mândru că îmi spui.” 

• Înainte de o vizită la psiholog, părintele îl poate pregăti: „Vom merge împreună. Eu stau aproape și tu poți spune doar cât vrei.” 

Astfel de mesaje transmit protecție, acceptare și predictibilitate. 

A fi o figură de siguranță pentru copilul tău înseamnă să devii reperul lui de stabilitate și de încredere. Nu este nevoie de perfecțiune și nici de răspunsuri la toate întrebările. Este nevoie de rutină și predictibilitate, de iubire necondiționată, de protecție fermă și de prezență emoțională. 

Prin aceste lucruri, părintele îi transmite copilului cel mai puternic mesaj de care are nevoie pentru a începe vindecarea: „Ești în siguranță. Nu e vina ta. Eu sunt aici pentru tine.” 

Pe lângă sprijinul direct oferit copilului, părinții au nevoie și ei de resurse pentru a face față acestei provocări. A fi o figură de siguranță presupune răbdare, echilibru emoțional și disponibilitate constantă – calități care pot fi greu de menținut atunci când și adultul trăiește durere, neputință sau furie. În acest sens, consilierea parentală poate fi un sprijin valoros. Prin întâlniri cu un specialist, părinții își pot dezvolta abilități de comunicare empatică, pot învăța cum să răspundă nevoilor emoționale ale copilului și cum să-și gestioneze propriile reacții. Astfel, întreaga familie are șansa de a reconstrui treptat un climat de siguranță și încredere, care să sprijine procesul de vindecare. 

Bibliografie: 

Council of the Baltic Sea States (2017). The Barnahus Quality Standards: Guidance for Multidisciplinary and Interagency Response to Child Sexual Abuse in Europe. PROMISE Project  

National Child Traumatic Stress Network (2018). Caring for Children Who Have Experienced Sexual Abuse: A Guide for Parents and Caregivers.