Pentru specialiști
Disocierea la copii și adolescenți
Experiențele traumatice din copilărie, precum abuzul emoțional, fizic și sexual, sunt asociate cu dezvoltarea unei simptomatologii complexe, printre care și disocierea, care poate varia de la forme ușoare la tulburări severe. Disocierea poate fi înțeleasă ca un răspuns în fața experiențelor traumatice prin care psihicul victimei se scindează și funcționează fragmentat, păstrând departe de conștiință partea traumatizată, astfel încât persoana să-și păstreze, parțial, funcționarea sănătoasă.
Disocierea este un mecanism de supraviețuire. Un copil care este abuzat fizic de un părinte nu poate riposta și nici nu poate fugi, dar poate scăpa mental, deconectându-se de la realitate, prin intermediul disocierii. Astfel, el reușește să „fugă” atunci când ceea ce trăiește și ceea ce simte este prea mult și îi copleșește capacitatea de adaptare.
Abuzul sexual, prin natura sa, reprezintă o invadare a spațiului intim al copilului. Această violare amenință sentimentul de siguranță și încrederea pe care copilul o are în propriul corp și îi subminează capacitatea de a se apăra fizic și psihic. Fiind prizonier într-un corp care a fost trădat și forțat să continue să se bazeze pe acesta pentru a supraviețui, self-ul are mai multe opțiuni, printre care și scindarea corpului de minte, prin intermediul disocierii. Dintr-o perspectivă terapeutică, scindarea dintre minte și corp are loc pentru că victima nu-și mai poate percepe corpul ca pe un adăpost sigur. Disocierea este activată pentru a bloca informația senzorială dar, în același timp, fragmentează personalitatea copilului în mai multe subsisteme disociative, conducând la o varietate de probleme psihologice.
Studiu de caz
T, 11 ani, a ajuns la terapie din cauza comportamentelor sexuale nepotrivite față de colegi. Tatăl ei era un om violent, de care mama ei s-a despărțit după 6 luni de relație. La 2 ani și jumătate, în urma unor vizite la tatăl său, T. a declarat că tata o atinge cu mâna și cu gura în zona intimă. În ciuda demersurilor efectuate de Protecția Copilului, vizitele la tatăl ei au continuat timp de mai mulți ani. La 6 ani, fetița a povestit că, în cadrul unor petreceri organizate acasă la tatăl ei, a fost abuzată sexual de mai mulți bărbați. Datorită detaliilor pe care T. le-a oferit autorităților, vizitele au încetat. Tatăl a renunțat la drepturile părintești în schimbul retragerii tuturor acuzațiilor formulate împotriva lui.
La 11 ani, problemele au început să escaladeze. T. avea tot mai frecvent dificultăți de concentrare și pierderi de memorie care îi afectau activitatea școlară. Profesorii îi spuneau mamei că fetița rămâne perioade lungi de timp cu privirea în gol în timpul orelor și, când îi este atrasă atenția, nu știe despre ce se discuta în clasă. Acasă dura foarte mult să își facă temele și, de cele mai multe ori, nu le termina. A început să îi fie teamă să meargă la școală, iar dimineața se trezea foarte greu, intrând parcă într-o stare de transă care dura aproape 2 ore, timp în care mama nu reușea să se conecteze cu ea. I-a mărturisit mamei că aude voci care îi spun să facă avansuri sexuale altor copii. La școală, colegii au poreclit-o „Shady” pentru momentele în care se comporta „ca o altă persoană”, flirtând și având un comportament sexualizat ieșit din comun. Totodată, T. spunea frecvent că se simte ciudat, ca și cum ar pluti și altcineva i-ar mișca corpul. Alteori, afirma că îi vede pe oamenii din jur „în ceață” sau că îi aude în surdină.
Conform Manualului de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale, tulburările disociative „apar frecvent în perioada imediat următoare traumei și multe dintre simptome, printre care jena și confuzia privind simptomele, precum și tendința de a le ascunde, sunt influențate de proximitatea în timp a traumei.”
Manifestări specifice tulburărilor disociative:
- fragmentarea identității, caracterizată prin două sau mai multe stări de personalitate distincte, care implică discontinuitatea marcată a conștiinței de sine și de acțiune, însoțită de perturbări asociate ale afectului, comportamentului, conștiinței, memoriei, percepției, cogniției și/sau ale funcționării senzitivo-motorii;
Fetița din cazul prezentat a fost poreclită „Shady” din cauza momentelor în care parcă nu era ea însăși, manifestând comportamente sexuale nepotrivite pentru vârsta ei. Porecla primită indică fragmentarea identității sale, care o făcea să se comporte inadecvat în unele momente.
- lacune recurente în rememorarea evenimentelor cotidiene, a informațiilor personale importante și/sau a evenimentelor traumatice, care nu se încadrează în uitarea obișnuită;
T. întâmpina tot mai multe probleme la școală, din cauza momentelor în care își pierdea concentrarea, rămânea cu privirea în gol și nu reușea să își amintească subiectul discuțiilor din clasă.
- amnezie disociativă, care constă în incapacitatea, de obicei de natură traumatică sau stresantă, de a rememora informații autobiografice importante, care nu are legătură cu uitarea naturală; poate fi vorba de informații legate de un eveniment specific sau poate cuprinde propria identitate și istoricul vieții;
Din informațiile prezentate în exemplul nostru, nu reiese dacă T. își aducea sau nu aminte abuzurile suferite sau alte informații autobiografice importante.
- episoade de depersonalizare: sentimentul de irealitate, detașare sau de a fi observatorul exterior al propriilor gânduri, sentimente, senzații, corp sau acțiuni (ex: alterări ale percepției, sentimentul distorsiunii timpului, sentimentul irealității sau absenței sinelui, indiferență emoțională și/sau fizică);
Mama nu reușea să se conecteze cu T., atunci când aceasta intra în stări de transă care se prelungeau uneori și până la 2 ore. Fetița rămânea indiferentă la încercările mamei de a o scoate din starea respectivă. Uneori, povestea că se simte ciudat, ca și cum plutește și altcineva are control asupra corpului ei.
- episoade de derealizare: sentimentul de irealitate sau detașare de mediul înconjurător (ex: persoanele sau obiectele sunt percepute ca ireale, ca într-un vis, neclare, lipsite de viață sau distorsionate).
T. percepea oamenii cu care interacționa într-o manieră distorsionată, afirmând că îi vede „în ceață” sau că îi aude în surdină.
Simptome specifice tulburărilor disociative, precum episoadele de depersonalizare sau derealizare, se pot regăsi la persoane cu tulburarea de stres posttraumatic sau care prezintă simptome specifice acestei tulburări (despre tulburarea de stres posttraumatic poți citi aici).
Un diagnostic psihiatric poate fi stabilit doar de către un medic psihiatru. Articolul de față reprezintă doar un material cu rol informativ pentru părinți/ adulți sau pentru specialiști care intră în contact cu minori despre care există suspiciuni că ar fi putut fi expuși unor situații de abuz și asupra cărora sunt observate semne ce pot indica simptome ale tulburărilor disociative.
Bibliografie:
American Psychiatric Association, DSM-5, Manual de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale, Text revizuit, Editura Callisto, 2024;
Silberg, J. L. (2004). The treatment of dissociation in sexually abused children from a family/attachment perspective. Psychotherapy: Theory, Research, Practice, Training, 41(4), 487–495;
Goldner, L., Lev-Wiesel, R., & Bussakorn, B. (2023). “I’m in a Bloody Battle without Being Able to Stop It”: The Dissociative Experiences of Child Sexual Abuse Survivors. Journal of interpersonal violence, 38(13-14), 7941-7963
Articol realizat de Diana Munteanu, psiholog clinician & psihoterapeut, Centrul Barnahus