În România, anual, mii de copii intră, direct sau indirect, în contact cu sistemul de justiție care frecvent denotă incidente repetate de desconsiderare, victimizare secundară și acces limitat la informații a copiilor victime, martori sau a celor aflați în conflict cu legea. Datele disponibile și consultările experților relevă faptul că cele mai frecvente cazuri de maltratare și discriminare pot apărea de la primul contact cu sistemul de justiție. Fie că sunt victime, martori sau infractori, pentru toate cazurile este la fel de importantă existența unui sistem ce înțelege vulnerabilitățile specifice ale copiilor și le respectă drepturile.

Pornind de la acest aspect, Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a adoptat la 17 noiembrie 2010, în cadrul Programului Consiliului Europei “Construirea unei Europe cu și pentru copii”, “Orientările Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei privind justiția în interesul copilului” în special pentru a asigura că justiția are întotdeauna în vedere interesul copiilor indiferent de identitatea acestora și de actele comise. Presupunând că un prieten este o persoană care se poartă frumos cu tine, are încredere în tine și în care poți avea încredere la rândul tău, care te ascultă și pe care îl asculți, care te înțelege și pe care îl înțelegi, precum și că un prieten adevărat are curajul să-ți spună când greșești și este alături de tine pentru a te ajuta să găsești o soluție, un sistem juridic în interesul copilului ar trebui să se dedice reproducerii acestor idealuri.

Mai jos prezentăm un extras din acest document ce ne aduce în prim plan un sistem de standarde care oferă un cadru bine stabilit pentru modelarea justiției juvenile și pentru intervențiile în realitate din domeniul justiției juvenile.

Informații și consiliere

În ceea ce privește primul contact cu sistemul judiciar sau alte autorități competente (cum ar fi poliția, serviciul de imigrare, serviciile educaționale, sociale sau de asistență medicală), copiii și părinții acestora ar trebui să fie informați imediat și în mod corespunzător, pe tot parcursul procesului, cu privire la, inter alia:

1. Drepturile lor, în special drepturile specifice de care beneficiază copiii în cadrul procedurilor judiciare sau nejudiciare care îi vizează sau care îi pot viza, precum și cu privire la instrumentele de recurs disponibile în cazul în care le-au fost încălcate drepturile, inclusiv posibilitatea de a recurge la o procedură judiciară, nejudiciară sau alte acțiuni. Aceasta poate include informații referitoare la durata probabilă a procedurilor, posibilitatea de acces la căile de atac și mecanismele independente de depunere a plângerilor;
2. Sistemul și procedurile în cauză, ținându-se cont de locul special pe care îl ocupă copilul și de rolul pe care îl poate juca acesta, precum și diferitele etape procedurale;
3. Mecanismele existente de asistență a copilului în momentul participării la procedurile judiciare sau nejudiciare;
4. Oportunitatea și posibilele consecințe ale unor proceduri judiciare sau extrajudiciare date;
5. După caz, acuzațiile sau rezultatul plângerii;
6. Data și locul procedurilor judiciare și ale altor evenimente relevante, cum ar fi audierile, în cazul în care copilul a fost afectat personal;
7. Evoluția generală și rezultatul procedurilor sau al acțiunii;
8. Disponibilitatea măsurilor de protecție;
9. Mecanismele existente de reexaminare a deciziilor care vizează copilul;
10. Posibilitățile de obținere a despăgubirilor din partea inculpatului sau a statului prin intermediul procesului judiciar, al procedurilor civile alternative sau al altor procese;
11. Disponibilitatea serviciilor (de sănătate, psihologice, sociale, de traducere și interpretariat și de alt tip) sau a organizațiilor care pot furniza asistență, precum și mijloacele de acces la aceste servicii odată cu sprijinul financiar de urgență, după caz;
12. Disponibilitatea oricăror aranjamente speciale menite să protejeze, pe cât posibil, interesele superioare ale copiilor în cazul în care aceștia locuiesc în alt stat.

• Copiii ar trebui să primească informații și consiliere într-o manieră adecvată vârstei și maturității lor, într-un limbaj ușor de înțeles și care să țină cont de diferențele culturale și între sexe.
• De regulă, informațiile ar trebui comunicate în mod direct atât copilului și părinților, cât și reprezentanților juridici. Informarea părinților nu ar trebui să constituie o alternativă la informarea copilului.
• Materialele în interesul copilului care conțin informații juridice relevante ar trebui puse la dispoziție și difuzate la scară largă, fiind necesară instituirea unor servicii speciale de informare a copiilor cum ar fi site-uri web și linii de asistență telefonică specializate.
• Informațiile privind orice acuzații aduse împotriva copilului ar trebui comunicate atât copilului, cât și părinților, astfel încât aceștia să înțeleagă acuzația exactă și eventualele consecințe.

Protecția vieții private și de familie

• • Viața privată și datele cu caracter personal ale copiilor care sunt sau au fost vizați de proceduri judiciare, nejudiciare sau alte acțiuni ar trebui protejate în conformitate cu legislația națională. În general, aceasta înseamna că informațiile sau datele cu caracter personal care ar putea releva în mod direct sau indirect identitatea copilului, inclusiv imagini, descrierea detaliată a copilului sau a familiei acestuia, nume sau adrese, înregistrări audio și video etc. nu pot fi divulgate sau publicate, în special în mass-media.
  • Statele membre ar trebui să prevină, prin intermediul măsurilor legislative sau prin controlul mecanismelor de autoreglementare, încălcarea de către mass=media a dreptului la viața privată.
  • Statele membre ar trebui să restricționeze accesul la toate înregistrările sau documentele care conțin date personale sau sensibile referitoare la copii, în special în cadrul procedurilor care vizează copiii. În cazul în care transferul de date personale sau sensibile este considerat necesar, statele membre ar trebui să reglementeze transferul în conformitate cu legislația relevantî în materie de protecție a datelor, ținându-se cont de interesele superioare ale copilului.
  • Audierea copiilor sau depunerea mărturiei în cadrul procedurilor judiciare, nejudiciare sau în cadrul altor acțiuni ar trebui să aibă loc, după caz, cu ușile închise.

De regulă, doar persoanele implicate direct pot fi prezente, cu condiția ca acestea să nu împiedice copilul să depună mărturie.

• Specialiștii care lucrează cu copiii și în interesul acestora ar trebui să respecte norme stricte de confidențialitate, cu excepția cazului în care există riscul de prejudiciere a copilului.

Securitate (măsuri preventive speciale)

• • În cadrul tuturor procedurilor judiciare, nejudiciare sau al altor acțiuni, copiii ar trebui protejați împotriva prejudiciilor, inclusiv împotriva intimidării, represaliilor și victimizării secundare.
  • Specialiștii care lucrează cu copiii și în interesul acestora, după caz, să fie supuși unor verificări periodice, în conformitate cu legislația națională și fără a aduce atingere independenței sistemului judiciar, cu scopul de a garanta faptul că aceștia sunt apți să lucreze cu copiii.
  • Atunci când autorul prezumtiv al infracțiunii este un părinte, un membru al familiei sau un îngrijitor, se aplică măsuri preventive speciale.

Formarea specialiștilor

• • Toți specialiștii care lucrează cu copiii și în interesul acestora ar trebui să beneficieze de formare interdisciplinară adecvată cu privire la drepturile și nevoile copiilor din diferite categorii de vârstă, precum și la tipurile de proceduri care le sunt adaptate acestora.
  • Specialiștii care intră în contact direct cu copiii ar trebui, de asemenea, să beneficieze de pregătirea necesară pentru a comunica cu aceștia indiferent de vârsta și stadiul lor de dezvoltare, precum și cu copiii aflați în situații speciale de vulnerabilitate.

Abordare multidisciplinară

• • Respectând în totalitate dreptul copilului la viața privată și la viața de familie, ar trebui încurajată cooperarea strânsă între diferiți specialiști cu scopul de a înțelege pe deplin copilul și de a-i evalua situația juridică, psihologică, socială, emoțională, fizică și cognitivă.
  • Ar trebui stabilit un cadru comun de evaluare pentru specialiștii care lucrează cu copiii sau în interesul acestora (cum ar fi avocați, psihologi, medici, polițiști, funcționari ai serviciului de imigrare, asistenți sociali și mediatori) în procedurile sau acțiunile care vizează în mod direct sau indirect copiii, cu scopul de a furniza sprijinul necesar persoanelor care iau decizii, permițând procedurilor sau acțiunilor în cauză să deservească, în cea mai bună manieră cu putință, interesele copilului într-o anumită situație.
  • Pe parcursul punerii în aplicare a unei abordări multidisciplinare, ar trebui respectate normele profesionale referitoare la confidențialitate.

Privarea de libertate

• • Orice formă de privare de libertate a copiilor ar trebui să reprezinte o măsură de ultimă instanță adoptată pentru cea mai scurtă perioadă de timp posibilă.
  • În momentul în care se impune privarea de libertate, copiii ar trebui, de regulă, să fie reținuți separat față de adulți. În cazul în care copiii sunt reținuți împreună cu adulții, aceasta ar trebui să fie o decizie luată din motive excepționale și care se bazează exclusiv pe interesul superior al copilului. În toate circumstanțele, copiii ar trebui reținuți în spații adaptate nevoilor lor.

Având în vedere vulnerabilitatea copiilor privați de libertate, importanța legăturilor de familie și promovarea reintegrării în societate, autoritățile competente ar trebui să garanteze și să sprijine în mod activ respectarea drepturilor copilului, astfel cum sunt acestea prevăzute în instrumentele internaționale și europene. Pe lângă alte drepturi, copiii ar trebui să aibă în special dreptul la:

• • Menținerea contactelor regulate și semnificative cu părinții, familia și prietenii prin intermediul vizitelor și al schimbului de corespondență, cu excepția cazului în care se impun restricții în interesul justiției și al copilului. Restricționarea acestui drept nu ar trebui să fie utilizată niciodată ca modalitate de pedeapsă.
  • Primirea unei educații, orientare și formare profesională, asistență medicală corespunzătoare și dreptul de a se bucura de libertatea de gândire, de conștiință și de religie, precum și de accesul la activitățile de petrecere a timpului liber, inclusiv educație fizică și sport;
  • Accesarea programelor care pregătesc copilul în avans pentru reîntoarcerea în cadrul comunității, acordându-se atenția cuvenită nevoilor emoționale și fizice ale acestuia, relațiilor de familie, locuinței, posibilităților de școlarizare și angajare, precum și statutului socio-economic.
  • Privarea de libertate a minorilor neînsoțiți, inclusiv a celor care solicită azil, și a copiilor separați nu ar trebui să fie niciodată motivată sau să se bazeze exclusiv pe lipsa statutului de rezident.

Bibliografie:

„Proceduri de lucru pentru recuperarea psiho-socială a copilului victimă – Ghid pentru profesioniști”, Asociația Salvați Copiii Iași, septembrie 2015;

“Orientările Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei privind justiția în interesul copilului” adoptate de Comitetul de Miniștri al Consilului Europei la 17 noiembrie 2010 și expunerea de motive – Programul Consiliului Europei “Construirea unei Europe cu și pentru copii”, www.coe.int/children