Asistența socială este o componentă a sistemului național de protecție socială și include servicii sociale și beneficii sociale furnizate de către stat cu scopul de a dezvolta capacitățile individuale și colective, care asigură nevoile sociale, de a crește calitatea vieții și de a promova principiile coeziunii și a incluziunii sociale.

Legea 292/2011 a Asistenței Sociale reglementează cadrul legal al sistemului național de servicii sociale care „reprezintă ansamblul instituțiilor, măsurilor și acțiunilor prin care statul, reprezentat de autoritățile administrației publice locale și centrale, precum și societatea civilă, intervin pentru prevenirea, limitarea sau eliminarea temporară sau permanentă a efectelor situațiilor care pot conduce la marginalizare, excluziune sociale a unei persoane, familii, grupuri sau comunități.” „Sistemul național de asistență socială intervine în mod subsidiar sau, în funcție de caz, complementar sistemului de asistență socială și este format din sistemul de beneficii de asistență socială și sistemul de servicii sociale”[1].

Unul dintre serviciile pe care sistemul de asistență socială le oferă vizează protecția copilului. Acest serviciu se realizează în conformitate cu Legea 272/ 2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, lege în baza căreia cel mai important obiectiv urmărit este respectarea principiului interesului superior al copilului. Pentru determinarea acestuia, se realizează o anchetă socială în cadrul căreia se urmăresc anumite aspecte:

• „nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educație și sănătate, de securitate și stabilitate și apartenență la o familie;
• opinia copilului, în funcție de vârstă și gradul de maturitate;
• istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situațiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violență asupra copilului, precum și potențialele situații de risc care pot interveni în viitor;
• capacitatea părinților sau a reprezentantului legal care urmează să se ocupe de creșterea și îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia;
• menținerea relațiilor personale cu persoanele față de care copilul a dezvoltat relații de atașament”[2].

Ancheta socială este realizată de un specialist, un asistent social care are posibilitatea de a evalua condițiile de trai și veniturile familiei, dar și mediul în care copilul trăiește și se dezvoltă. De menționat este că această evaluare socială a familiei se desfășoară în paralel cu ancheta organelor de urmărire penală. Asistentul social face schimb de informații cu polițistul și/sau procurorul de caz, scopul acestei acțiuni fiind de  informare reciprocă, nu de influențare sau interferare a muncii acestora. În urma evaluării pe care o face asistentul social acesta propune servicii sociale în funcție de problemele/nevoile identificate în familie, iar la nevoie instituie măsură de protecție specială pentru copil.

Abuzul sexual din perspectiva asistenței sociale presupune implicarea unui copil sau a unui adolescent minor dependent din punct de vedere al dezvoltării psihosexuale în activități sexuale pe care le suportă fiind constrâns prin violență sau seducție ori care transgresează tabuurile sociale legate de rolurile familiale: aceste activități includ, de regulă, contact fizic, cu sau fără penetrare sexuală.

Abuzul sexual asupra copilului presupune antrenarea copilului într-o activitate realizată cu intenția de a produce plăcere sau de a satisface nevoile unui adult, ori ale unui alt copil care, prin vârstă și dezvoltare, se află într-o relație de răspundere, încredere sau putere față de victimă. Implicarea unui copil într-o activitate sexuală pe care el nu o înțelege, pentru că nu are capacitatea de a-și da încuviințarea informată, pentru care nu este pregătit din punctul de vedere al dezvoltării poate produce consecințe devastatoare asupra evoluției acestuia.

În cadrul centrului Barnahus, asistentul social, ca parte a echipei multidisciplinare, desfășoară următoarele activități:

• Referă cazurile de abuz sexual care sunt semnalate și intră în atenția D.G.A.S.P.C. 6 pentru intervenție de specialitate în cadrul centrului Barnahus;
• Se autosesizează în cazurile copiilor care au domiciliul în drept și/sau în fapt pe raza administrativ teritorială a sectorului 6 din București;
• Susține ședințele de management de caz cu ceilalți membri ai echipei ori de câte ori intervine vreo schimbare semnificativă în viața copilului;
• Menține comunicarea cu celelalte Direcții Pentru Protecția Copilului, în funcție de caz (de ex.- atunci când un caz este referit de către altă direcție);
• Oferă informare și consiliere socială copilului și familiei acestuia (membrii non- abuzatori);
• Asigură coordonarea cazurilor – coordonarea tuturor activităților de asistență socială și protecție specială desfășurate în interesul superior al copilului de către profesioniști din diferite servicii/instituții publice și private;

În plus, asistentul social realizează planul de reabilitare și de reintegrare socială în urma anchetei sociale realizate, în cadrul căreia a acumulat informații relevante despre situația actuală a copilului și mediul în care acesta își desfășoară activitatea.

În vederea urmării interesului superior al copilului, se recomandă colaborarea asistentului social cu un psiholog sau cu o echipa multidisciplinară specializată în domeniul sănătății mintale și al abuzului sexual, astfel încât să se evite retraumatizarea și revictimizarea copilului victimă a abuzului sexual sau martor al oricărui tip de violență.

[1] Legea asistenţei sociale nr. 292/2011

[2] Legea privind protecția și promovarea drepturilor copilului nr. 272/2004