Din păcate, sunt multe evenimente traumatice dificile pe care copiii le traversează în viaţa lor. Din punct de vedere etimologic, cuvântul traumă provine din cuvântul grecesc „τραϋμα” şi înseamnă rană. Prin analogie cu rana fizică „rana sufletească” presupune prezenţa unor şocuri/factori de stres/lovituri care vătămează psihicului, prin faptul că depaşesc la un moment dat încercările/eforturile depuse de un copil de a se adapta. 

_______________________________________________________________ 

Răspunsul copilului la un context care ameninţă integritatea sa fizică şi psihică este strâns legat de resursele pe care le poate accesa din interior (ex. abilităţi cognitive şi emoţionale, temperament) sau de factorii protectori existenţi în mediu (ex. prezenţa unor părinţi calzi afectiv şi suportivi, context socio-economic favorabil, acces la servicii medicale etc.). 

Cele mai frecvente experienţe traumatice prin care un copil poate trece la un monent dat sunt:Să fie implicat sau să fie martorul unui accident de maşină. Să fie supus unei operaţii majore (transplant de măduvă, spitalizare îndelungată, arsuri severe). Implicarea sau martorul unui dezastru natural (cutremure, uragane, inundatii, incendii). Crime violente (răpiri, jafuri, atacul sau uciderea unui părinte sau persoana iubită).Violenţa din comunitate (atacuri la şcoală, sinuciderea unui prieten, membru al familiei sau a unui copil de aceiaşi vârstă). Abuz fizic sau sexual îndelungat (cronic). 

Stresul posttraumatic ca reacţie la traumă 

Tulburarea de stres posttraumatic (PTSD) este o tulburarare de anxietate care poate apare în urma trăirii unei traume majore (ca subiect sau ca martor). Copiii şi adolescenţii cu PTSD pot avea o mulţime de simptome ce se pot încadra în urmatoarele trei categorii: 

– Retrăirea traumei-pot apărea coşmaruri, jocuri repetitive, gânduri intruzive; 

– Încercări de a evita orice i-ar aminti de evenimentul traumatic; 

– Anxietate foarte mare (numită şi „hiperarousal”) şi se sperie din orice (se sperie uşor). De obicei copiii şi adolescenţii cu PTSD au simptome din toate cele trei categorii. 

Deşi 15-43% dintre copii vor trăi un eveniment traumatizant de-a lungul vieţii mulţi dintre aceştia nu vor dezvolta PTSD. Riscul de a dezvolta PTSD creşte odată cu severitatea evenimentului traumatic. De exemplu, mulţi copii care au fost martorii unui atac sau morţii unui părinte vor suferi mai târziu de PTSD. Copiii cu PTSD pot manifesta simptome depresive, alte probleme de anxietate sau comportamente de izolare sau izbucniri agresive. În rândul adolescenţilor cu PTSD sunt frecvent întâlnite probleme ale consumului de substanţe (alcool, droguri). 

Recomandări pentru părinţi pentru a susţine copilul care a traversat o experienţă traumatică 

Părinţii se află deseori în dificultate şi sunt nesiguri cum să reacţioneze atunci când copiii lor parcurg un eveniment dificil. Aceste sugestii pot fi utile: 

Aceasta poate fi prima experienţă în care sistemul de referinţă a copilului este zdruncinat.  Sentimentul de siguranţă a copilului a fost ameninţat, ceea ce duce la o schimbare a percepţiei lui despre lume. Trăirea unor emoţii de tristeţe, frică, deznădejde pot fi destul de comune printre copii. Este important să le transmiteţi copiilor că este firesc să se simtă trişti şi speriaţi şi să încercaţi să găsiţi împreună modalităţi pentru a le creşte confortul. 

Folosiţi cuvinte concrete şi aproape de sensul real al celor întâmplate, fără să încercaţi să înfrumuseţaţi sau îndulciţi lucrurile. Încercarea de a substitui sau înlocui anumite cuvinte, astfel încât ele să pară mai puţin înfricoşătoare, deşi poate fi reconfortant pentru adulţi, poate induce şi mai multă confuzie copiilor. 

Copilul ar putea să păstreze o teamă de a vorbi despre eveniment de teama unor urmări sau pentru a evita emoţiile negative asociate lui. Oferiţi-i un spaţiu în care să se poată exprima în siguranţă şi puneţi-i la dispoziţie diverse materiale –culori, păpuşi, desene- pentru a putea descrie şi vorbi despre cele întâmplate. Prezenţa unor coşmaruri este destul de frecventă printre copii. Cu cât copilul va reuşi într-o manieră mai naturală, cu atât coşmarurile se vor diminua. 

Diferite tipuri de traumă pot duce la urmări diferite. Un copil care a suferit un accident de maşină va putea dezvolta un timp dificultăţi de a merge cu maşina. După ce copilul dumneavoastră a trecut printr-o traumă veţi avea o tendinţă normală de a-l proteja de orice pericol. Totuşi uneori aceasta se poate transforma în hiperprotecţie (protecţie exagerată). Încercând să vă protejaţi copilul puteţi fără să vreţi să-i sustineţi sau încurajaţi comportamente de evitare. De exemplu copilul poate să nu vrea să intre într-o maşină (sau poate chiar nici să vadă o maşină) după ce a suferit un accident de maşină şi dumneavoastră ca parinte îl sustineţi în această decizie şi nu-l veţi lăsa lângă nici o maşină. Deşi reacţia de evitare a copilului este de înţeles, nu iî va ajuta însă să îşi învingă frica. Copilului astăzi îi este frică să intre în maşină şi această frică se poate înrăutăţi în timp şi poate ajunge să-i fie frică să iasă din casă. Cum puteţi ajuta? Cel mai bun mod de a-ţi ajuta copilul, este să-l ajuţi să înfrunte frica mai degrabă decât s-o evite. Dacă copilului tău îi este frică să mai meargă la şcoală, să iasă cu prietenii, să iasă în locuri aglomerate, să meargă la cumpărături sau să meargă cu maşina, atunci îl puteţi ajuta să-şi reducă teama. Acest lucru se va întâmpla progresiv şi cu o mulţime de laude şi recompense pentru fiecare realizare. 

Sentimente de vinovăţie şi responsabilizarea pentru cele întâmplate sunt frecvente la copiii care au trecut prin experienţe traumatice. Este important să-i ajutăm pe copii să înţeleagă că cele întâmplate nu s-au petrecut din vina lor. 

Copiii care au experimentat şi au fost martori la violenţă fizică pot internaliza frică, ruşină, furie, confuzie, dorinţa de răzbunare. Acest lucru îi poate face uneori să manifeste crize de furie şi izbucniri agresive greu de controlat. De asemenea copiii pot manifesta o serie de simptome somatice: dureri de cap, de burtă, lipsa poftei de mâncare, creşteri sau scăderi în greutate etc. 

Stima de sine a copilul care a trecut printr-o experienţă traumatică poate fi afectată, copilul simţindu-se diferit faţă de ceilalţi. În acest sens este important ca să nu fie făcute anumite modificări în program sau copilul să fie tratat diferit faţă de ceilalţi copii. 

Reintraţi în rutină. Ca părinte este foarte important să faceţi în aşa fel încât copilul dumneavoastră să se reîntoarcă cât mai repede posibil la activităţile zilnice. Deşi este normal să doriţi să-i lăsaţi spaţiu copilului dumneavoastră însă în acest moment nu ajută. În urma unui eveniment traumatic copilul dumneavoastră trebuie să se reîntoarcă la şcoală în urmatoarele zile (dacă este posibil) şi să-şi continue rutina zilnică, inclusiv să meargă la culcare la aceeaşi oră, să participe la activităţile şcolare (sporturi în echipe, hobby-uri, vizite la prieteni). 

Ca aparţinător (susţinător) al copilului ce a trecut printr-o traumă poate fi foarte dificil şi pentru dumneavoastră. De exemplu poţi avea convingeri şi reproşuri că nu l-ai protejat suficient. Primul impuls este să laşi copilul  singur pentru o perioadă să facă faţă la ceea ce i s-a întâmplat. Acest lucru trebuie realizat cu maximă atenţie deoarece copilul poate interpreta greşit  şi întelege că îl consideraţi vinovat pentru ce s-a întâmplat. Mare parte din reuşita de a vă ajuta copilul să treacă peste evenimentul traumatic depinde modul în care dvs. reuşiţi să treceţi peste acesta. 

Important de reţinut: Luaţi în calcul posibilitatea de a solicita câteva întâlniri, imediat după incident, cu un profesionist -psiholog sau psihiatru, pentru a evalua nevoia unei intervenţii de specialitate. Dacă observaţi modificări în comportament, care se menţin câteva luni de la evenimentul traumatic, solicitaţi sprijinul nui profesionist din sănătate mintală. Se consideră că simptomele ar trebui să se remită complet după o durată de 3 luni. În acest timp este important să fiţi atenţi la orice modificare care ar putea indica prezenţa unei suferinţe de durată sau factori de agravare – tristeţe persistentă, crize de furie, anxietate crescută legat de diferite situaţii asociate evenimentului sau generalizate şi la alte contexte etc. 

Bibliografie
Holmes, M.M (2000) A terrible thing happened, Magination Press, Washington, DC
Petrovai, D (2009) Tulbărările de anxietate ale copiilor şi adolescenţilor. Ghid de psihoeducaţie pentru profesioniştii din domeniul sănătăţii şi educaţiei, Organizaţia Salvaţi Copiii, Bucureşti