Abuzul sexual asupra minorilor este o problemă gravă care afectează multe societăți, inclusiv România. Percepția și raportarea acestor abuzuri sunt influențate de o serie de factori culturali și sociali care pot determina modul în care victimele și comunitățile reacționează la astfel de incidente. Deși legislația românească a evoluat pentru a proteja mai bine minorii, persistă încă bariere culturale și sociale care împiedică raportarea și prevenirea eficientă a abuzului sexual asupra minorilor.

Factori culturali care influențează percepția abuzului sexual asupra minorilor

• Tradițiile și normele patriarhale:
  • Cultura patriarhală din România poate contribui la tăcerea în jurul abuzului sexual asupra minorilor. În multe cazuri, rușinea și stigmatizarea asociate cu abuzul sexual pot împiedica victimele și familiile acestora să raporteze abuzul. Acest lucru este accentuat de tradiția conform căreia problemele de familie trebuie rezolvate în privat.[1]

• Lipsa educației sexuale:
  • Lipsa educației sexuale comprehensive în școli contribuie la o cunoaștere insuficientă a drepturilor copiilor și a conceptelor de consimțământ și abuz. Aceasta face ca mulți copii să nu recunoască abuzul sau să nu știe cum să caute ajutor.[2]

• Mituri despre abuz:
  • Există numeroase mituri și concepții greșite despre abuzul sexual care pot influența percepția publicului. De exemplu, mitul conform căruia abuzatorii sunt în principal străini și nu membri ai familiei sau persoane de încredere poate face dificilă recunoașterea abuzului în contexte familiale.

• Stereotipurile de gen:
  • Stereotipurile de gen adânc înrădăcinate în societatea românească pot afecta modul în care sunt percepute victimele abuzului sexual. Băieții care sunt victime ale abuzului sexual pot fi mai puțin predispuși să raporteze din cauza stigmatizării legate de ideile de masculinitate și rușinea asociată.

Normele sociale și raportarea abuzului sexual asupra minorilor

• Stigma și rușinea:
  • Abuzul sexual este adesea asociat cu o mare rușine și stigmatizare. Familiile pot fi reticente în a raporta abuzul din teama de a fi ostracizate sau de a suferi consecințe sociale negative. În special în comunitățile rurale, unde comunitățile sunt strâns legate, rușinea și frica de judecată socială pot fi și mai puternice.

• Rolul comunității:
  • În multe comunități, presiunea de a menține reputația și onoarea familiei poate descuraja raportarea abuzului. Normele sociale pot dicta că părinții ar trebui să protejeze imaginea familiei, chiar și cu prețul suferinței copiilor.

• Reacția autorităților:
  • În ciuda legislației care protejează drepturile copiilor, reacția autorităților la raportarea abuzului sexual poate fi inadecvată. Lipsa de resurse și formare profesională în rândul autorităților poate duce la o gestionare ineficientă a cazurilor de abuz (ANES, 2019).

Abuzul sexual asupra minorilor în România este o problemă complexă, influențată de factori culturali și sociali adânc înrădăcinați. Deși legislația și conștientizarea publică au evoluat, există încă bariere semnificative în calea raportării și prevenirii eficiente a abuzului. Este esențial să se dezvolte programe educaționale și să se îmbunătățească accesul la servicii de suport pentru a proteja copiii și a încuraja raportarea abuzurilor.

Bibliografie

[1] Miroiu, M. (2004). Patriarhat și emancipare în mentalitatea românească. Polirom.

[2] Wilma Rahmah Hidayati, Nurhafizah (2022). Introduction of Sex Education to Early Childhood: to Reduce Cases of Child Sexual Abuse

3. Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES). (2019). Raport privind violența domestică în România.

Articol redactat de Ramona Cîrcu, Coordonator activități